Cel mai probabil, scriu doar pentru mine articolul ăsta, pentru că e greu de crezut că va renunța cineva la Aplicația Sfântă. Mai e un pic, și o să fim obligați prin lege să folosim WhatsApp! Doamne, unde am ajuns!
Nu, nu cred că cineva o să cuteze să renunțe la WhatsApp, dar poate e bine să știi cum stă treaba.
Ziceam de gherțoiul iresponsabil cu butonul nuclear în valiză, că se smiorcăia, amenințând de fapt, cum că UE tratează rău firmele americane. „Mă, ce zice ăsta?” – te-oi fi întrebat. La cât hândel scoate pe gaura centrală a sfeclei decolorate, poate nici nu ai remarcat afirmația. Ei, bine: are Europa ceva cu General Motors? Cu McDonald’s? KFC? Zi tu alte nume de firme americane, că nu le pot număra câte sunt prezente în UE. Nu, tati, nu are nimeni ceva cu ele. Fac afaceri bine mersi aici, prosperă, toată lumea e mulțumită.
Atunci – despre ce firme americane grohăia penibilul ăsta? Ei, vezi că știi? Despre Big Tech, despre ăia care ne bagă mortu’ în casă. Râiază Google, Facebook, Microsoft – toți. De când a fost pusă în aplicare legea GDPR, nu că nu fură datele în continuare, dar mai plătesc câte o amendă uriașă, mai trebuie să adauge câte un consimțământ pe ici-colo. Asta înseamnă profit nerealizat.
Împricinatul
Bun, acum că ne-am lămurit, hai să discutăm concret. Subiectul „emisiunii” este WhatsApp, după cum promite titlul. Cel mai probabil ești captiv(ă) în aplicația asta, nu ai cum să renunți la ea. Ești în grupuri de mămici, de locatari, de activiști, de foaie-verde – nu contează ce. Ce te faci dacă renunți la aplicație? Acum, puțin răutăcios, aș zice: da, mă, că ai crescut cu WhatsApp, nu se poate fără! Dar nu, nu despre asta e articolul. Doar vreau să conștientizezi cum stau lucrurile. La capătul lecturii, poate că o să înțelegi de ce folosesc cu foarte mare reticență acest parazit, dealtfel forțat de împrejurări. Trebuie să mai și câștig niște bani ca să trăiesc, clienții nu concep altă formă de comunicare. Bleah!
Poate știi deja – WhatsApp nu a fost creată de Zuckerberg sau de angajații lui. Facebook (actual Meta) a cumpărat aplicația cu suma de 19 MILIARDE de dolari. Destul de ieftin, ținând cont că tu și mămicile sau vecinii o folosiți gratuit, așa-i? Când zic gratuit, zic și că nu îți servește vreo reclamă, corect? Buuun! Întrebare: de unde crezi că își scoate profit robotul translucid de Țucărberg? Te-ai întrebat vreodată? Dealtfel – te-ai întrebat vreodată cum se face că ai aplicații gratuite pe telefon? Poate ai citit deja afirmația „când ceva îți este oferit gratuit, înseamnă că tu ești produsul”. Fix așa!
Acum: în ce fel crezi că scoate profit de pe urma ta mormolocul ăla? Cum își recuperează cei 19 miliarde, mai apoi scoate si profit, dacă nici măcar nu îți servește reclame? Că (încă) nu platești abonament, și (încă) nici nu e obligatoriu să folosești aplicația?!
Ai auzit deja că îti folosește datele? Bun! Ce date, oare? Statusul „Hey there! I am using WhatsApp”? Și numărul de telefon? Atât? Poate ți-ai pus și numele acolo, să zicem. Așa, și? Cât crezi că valorează asta? Tu cât ai plăti pentru o astfel de informație? Zero? Așa zic și eu! Atunci cum scot profit?
Hai să nu o mai ard enigmatic. Iată faptele.
Prima măgărie: WhatsApp te înregistrează! Te înregistrează tot timpul. Tot ce vorbești, sau cânți, icnești, gemi, te scremi. Oriunde ai telefonul prin preajmă, ești înregistrat(ă). Unii dintre voi știu deja asta. Probabil 1% dintre utilizatori iau și măsuri. Restul, dintre cei care conștientizează că sunt înregistrați, au următorul slogan: „Și, ce? Nu am nimic de ascuns!”. Afirmația asta mă lasă mut de fiecare dată. Ce vrei să spui? Că nu faci nimic ilegal? Aha! Pot să pun si eu o întrebare? Nu faci nimic ilegal unde și când? Adică vrei să spui că nu comiți ilegalități conform legii actuale din țara unde trăiești, nu? Dar dacă ne imaginăm că brusc legile se schimbă? Legile și principiile de drept. Adică poți fi judecat și retroactiv pentru fapte care erau legale? Dacă scriam articolul ăsta acum jumătate de an, ai fi râs de mine ca de un biet lunatic. Acum, în martie 2025, când vezi cu ochii tăi cum totul se poate schimba peste noapte, ce mai zici? Mă rog, o să revin mai încolo pe tema asta.
Motivul oficial pentru care aplicația „te ascultă” este strict comercial. Vrea să înțelegă ce farduri își mai dorește căprioara sau ce ulei de motor caută încornoratul. Apoi, cu mare surprindere, constați că prima reclamă pe care o vezi e fix la acel produs. Pfff! Nu, nu e de la nanocipurile din Pepsi. E mai simplu de atât, înțelegi ce zic? Acum ai să zici – „Așa, și ce dacă”? Îmi servește reclame relevante, nu biciclete în loc de autoturisme.” Mda, nu zic că e total greșit. Adică, până la urmă e o situație „win-win”, sau „reciproc avantajoasă”. Până aici, m-ai avut! Pfiu! Ai 1-0. Dar stai așa, să mai vorbim puțin.
Al doilea motiv, de data asta neoficial, pentru care aceste hiene ascunse te înregistrează este antrenarea inteligenței artificiale. Din sutele de miliarde de conversații, AI-ul a băgat la cap felul în care comunică lumea, temele, relațiile, ideile, glumele, răutățile, agramatismul, convingerile politice, înclinațiile sexuale, sextingul, poze intime sau filmulețe. Au, au, au! Iar ai să îmi dai o replică, fiindcă simți că ai dreptate tu, nu nebunul de autor al articolului. „Și ce dacă? Datele sunt anonimizate.” Muahahahaha! Să moară Zuck dacă nu e așa?! De ce crezi că ar arunca cineva la gunoi TOT ce se știe despre TINE?
Hai, să zicem că nu sunt interesați în Silicon Valley de persoana ta. Mai mult ca sigur că nu. Dar statul american? Dar alte state și organizații? Mai gândește-te! Până și viitorii pensionari speciali din serviciile secrete românești au acces la WhatsApp-ul tău, cred că știi, nu?!
Iar te iei de mine, mai cu jumătate de gură, și zici: „Mda, dar e ilegal să folosească datele mele.” Vai, cât de greșit, din nou! E ilegal AZI! Mâine – nu se știe. De mâine s-ar putea să funcționezi pe sistemul hrană-apă-energie. Sau pe sistemul The Great Leap Forward al lui Mao. Cine îți dă garanția că nu? Mai apoi – nici nu trebuie să le folosească legal, chiar în societatea în care trăim. Poate fi subiect de șantaj. Apare „pe surse” ceva compromițător și ți-ai luat adio de la funcția pe care o visai. Sunt mii de scenarii, niciunul inofensiv precum susțineai până acum.
Dintre toate părțile extrem de nasoale ale vremurilor tulburi în care trăim, personal am o „satisfacție”: V-am zis eu! Cine mă cunoaște personal, nu mai poate să nu îmi dea dreptate. Vorbesc despre TOATE scenariile astea de vreo10 ani, din care 5 ani insistent.
În ce mă privește, nu am îndoială că datele mele sunt, ca și ale voastre, toate puse cap la cap. Chiar dacă eu am o disciplină digitală, sunt conștient că e degeaba, atâta vreme cât nu sunt izolat. E suficient că aveți voi telefoanele pe masă, mă înregistrează și pe mine deodată cu voi. Și e extrem de simplu să mă identifice, probabil înțelegi cât de avansată e tehnologia.
Cam aceleași principii se aplică pentru toți giganții din tehnologie. A nu se înțelege că Google sau Microsoft sunt fete mari. Dimpotrivă! Scopul lor principal nu e să cumperi produsele lor, ci să le dai datele tale.
Totuși, ce ar fi de făcut?
Într-o lume ideală, m-ați crede, mai apoi ați încerca să schimbați ceva. Clar, nu o să convingeți grupul de mămici să treacă pe o altă aplicație. Apropo: vă recomand Signal. E independentă și non profit. Are toate funcționalitățile WhatsApp, este mult mai securizată, și – cel puțin aparent – absolut corectă.
Bun, nu renunțați la WhatsApp, dar puteți să faceți măcar atât:
1. Limitați permisiunile date aplicației ( acces la microfon, la galeria foto/video și la cameră). Știu, vreți să trimiteți filmulețe si poze, mesaje vocale înregistrate, tot tacâmul. Faceți un efort și limitați doar la sesiunea în care aveți nevoie de astea!
2. Când nu utilizați aplicația, închideți-o, nu doar ieșiți din ea! E valabil pentru toate celelalte aplicații. Nu vă faceți griji, mesajele sunt push, le veți primi chiar și cu aplicația oprită!
Pentru că orice articol are și o concluzie, un cuvânt de închidere, dar nu numai din cauza asta: dacă respect Uniunea Europeană, primul motiv se numește GDPR. Este același acronim care îl face pe delirantul de la Casa Albă să spumege, și care le-a îngreunat puțin misiunea de hoți ordinari celor din Big Tech.